Suntem atât de des în căutarea acelei iubiri perfecte din cărți și filme încât trecem pe lângă relații vii, calde, dar cu defecte.
Căutarea perfecțiunii în sentimente transformă partenerul dintr-o persoană într-un proiect care necesită veșnic revizuiri, iar fiecare ceartă îl ridică la rangul de incompatibilitate fatală, mai degrabă decât de dezacord uman obișnuit, potrivit corespondentului .
În spatele acestui perfecționism se ascunde adesea o teamă copilărească: dacă fac o greșeală sau aleg nu cel mai bun partener, voi cădea din dragoste. Așa că ne căutăm defectele, ne comparăm relațiile cu ale altora, cultivând nemulțumirea cronică.
Pixabay
Ne este teamă să acceptăm un adevăr simplu – adevărata intimitate nu se naște din impecabilitate, ci din capacitatea de a negocia cu imperfecțiunea. Experții spun că abordarea perfecționistă emasculează emoția, înlocuind-o cu un audit fără sfârșit.
Nu mai simți bucuria de a avea pe cineva în preajmă pentru că creierul tău este ocupat să facă o listă: ce a greșit, unde a greșit, cum ar fi trebuit să acționeze. Dragostea devine o muncă grea pentru a atinge un standard mitic.
Monologul intern constant despre cum „ar trebui să fie” lucrurile blochează capacitatea de a vedea lucrurile așa cum sunt. Poți avea în preajmă o persoană loială și bună, dar să nu o apreciezi pentru că nu se potrivește imaginii inventate a unui prinț pe un cal alb sau a unei amante perfecte, mereu zâmbitoare.
Această orbire față de valoarea reală este principala cauză a sentimentului de devastare. Psihologii recomandă mutarea atenției de la partenerul perfect la un partener suficient de bun.
Destul de bun nu înseamnă „așa și așa”. Înseamnă de încredere, respectuos, capabil de dialog și afecțiune sinceră.
Aceasta este o persoană reală în carne și oase, nu un ideal fragmentat asamblat din fanteziile și temerile tale. Atunci când îți dai voie ție și partenerului tău să fiți non-ideali, o ușurare incredibilă intră în relație.
Puteți în sfârșit să vă relaxați, să nu mai jucați un rol și să fiți voi înșivă – obosiți, uneori enervați, amuzanți, ciudați. În această autenticitate se naște însăși profunzimea care lipsește atât de mult din uniunile perfecte, dar lipsite de viață.
Experiența personală a multor cupluri care au renunțat să mai alerge după fantome confirmă că, odată ce accepți că o relație fericită nu înseamnă absența problemelor, ci capacitatea de a le rezolva împreună, lumea devine mai luminoasă. Începi să apreciezi nu gesturile grandioase, ci „te văd” și „sunt cu tine” de zi cu zi, chiar și atunci când lucrurile nu sunt perfecte.
Trebuie să realizezi că perfectul este o fundătură. Nu există niciun drum care să ducă la el pentru că există doar în capul nostru. Există un drum doar spre o persoană reală, cu toate dificultățile și laturile ei luminoase. Și să mergi pe el, ținându-te de mână, este mult mai valoros decât să stai singur pe loc așteptând perfecțiunea mitică.
Citește și
- De ce iubirea și judecata nu pot trăi în aceeași inimă: cum critica transformă un partener într-un inculpat
- De ce să tăcem împreună: cum tăcerea devine cel mai sincer dialog în cuplu