Din exterior poate părea o idilă: unul cedează mereu, celălalt ia mereu decizii. Dar în spatele acestei păci aparente se ascunde adesea o tensiune enormă.
Cel care este mereu de acord, acumulează o tonă de furie neexprimată și sentimentul că părerea sa nu are nicio valoare, relatează corespondentul .
Cel care decide poartă o povară insuportabilă de responsabilitate pentru tot și tânjește în secret ca partenerul să ia în sfârșit inițiativa. Acest model este rareori o alegere conștientă.
Pixabay
Cel mai adesea se formează din cauza diferențelor de temperament sau din rolurile din copilărie: unul este obișnuit să fie „cuminte” și să evite conflictele cu orice preț, celălalt – să preia conducerea pentru că așa era în familia părintească. În timp, astfel de roluri se solidifică, lipsind cuplul de o dinamică sănătoasă și de respect reciproc.
Psihologii vorbesc despre importanța unui „conflict de interese sănătos”. Absența acestuia nu este un semn de armonie perfectă, ci un simptom că unul dintre parteneri și-a reprimat voința.
Adevărata intimitate se construiește pe coliziunea dorințelor diferite și pe căutarea compromisului, nu pe tirania unuia și pe capitularea tăcută a celuilalt. Experții îl sfătuiesc pe cel care este mereu inferior să înceapă cu puțin: oferiți opțiuni, exprimați-vă preferințele, chiar dacă acestea par nesemnificative.
Iar celui care este obișnuit să decidă – faceți o pauză conștientă și întrebați: „Ce părere ai? Ce ți-ar plăcea?”. Acesta este primul pas către restabilirea echilibrului.
Războiul tăcut al consimțământului pasiv este periculos prin neobrăzarea sa. Nu există certuri, nu există nici strigăte, dar sentimentele mor încet sufocate.
Partenerii încetează să mai fie interesați unul de celălalt pentru că unul s-a transformat într-o umbră, iar celălalt a obosit să poarte întreaga povară a deciziilor, inclusiv a celor emoționale. Experiențele personale ale cuplurilor care au reușit să scape din această capcană implică conversații dificile, dar sincere.
A fost nevoie să mărturisești: „Mi-e frică să spun nu pentru că mi-e teamă că nu te vei mai îndrăgosti de mine” sau „Mă simt singură să fiu responsabilă pentru tot, am nevoie de sprijinul tău, nu de supunerea ta”. Aceste cuvinte devin o punte către o relație nouă, egală.
Atunci când un cuplu își permite în sfârșit să aibă opinii diferite și să le discute deschis, se întâmplă un miracol: ajung să se cunoască din nou. Se dovedește că partenerul tăcut are idei geniale, iar liderul are nevoie de sprijin.
Ei descoperă noi fațete, iar dragostea dintr-un plictisitor scenariu „șef-subordonat” se transformă într-un dialog viu și fascinant între două personalități puternice.
Citește și
- De ce goana după ideal te condamnă la singurătate: cum perfecționismul în dragoste distruge sentimentele reale
- De ce iubirea și judecata nu pot trăi în aceeași inimă: Cum critică transformă un partener într-un inculpat