Investești efort, timp, nervi încercând să-l faci pe el mai sociabil și pe ea mai adunată.
Crezi că îți schimbi partenerul în bine, dar în realitate încerci adesea să adaptezi o persoană vie la un ideal interior născut din propriile temeri sau scenarii familiale, relatează .
Dragostea pentru proiectul unui viitor partener omoară dragostea pentru cel real. Psihologii reamintesc: trăsăturile fundamentale de personalitate, temperamentul, valorile de bază se formează la o vârstă fragedă și sunt extrem de rezistente la schimbare.
Pixabay
Un introvertit nu va deveni sufletul companiei, iar un visător spontan – un planificator pedant. Acceptarea înseamnă să vezi clar aceste trăsături și să decizi dacă ești pregătit să construiești o viață cu această persoană și nu cu o persoană potențială.
Experții în terapia de cuplu sugerează să se facă o distincție mentală între „proprietăți” și „acțiuni”. Proprietățile sunt ceea ce este dat (temperamentul, abilitățile de bază).
Acțiunile sunt modul în care o persoană le gestionează în cadrul relației. Este posibil și necesar să se lucreze la acțiuni (grosolănie, iresponsabilitate), dar a cere o schimbare a proprietăților este o cauză pierdută.
Experiența personală a multor persoane care au renunțat la rolul de „sculptor” descrie un sentiment de ușurare profundă. Atunci când nu mai consumați energie pentru remodelare, descoperiți brusc că resursele eliberate pot fi canalizate către ceva creativ: construirea unor planuri de ansamblu care să ia în considerare trăsăturile dvs. reale mai degrabă decât cele imaginare.
Nu este vorba despre a suporta lucruri care te rănesc sau te umilesc. Este vorba despre un discernământ sobru: este trăsătura lui organică cu care poți face compromisuri sau este un comportament distructiv care reprezintă o încălcare a limitelor tale?
Prima necesită flexibilitate, a doua necesită o conversație clară și poate chiar retragere. Atunci când iubești persoana reală și nu o copie îmbunătățită a ei, pacea vine în relație.
Nu mai trăiești într-o stare de evaluare cronică („s-a îmbunătățit?”) și începi pur și simplu să trăiești alături de el. Înveți să apreciezi modul său unic de a fi în lume, care poate că te-a atras cândva și ai decis imediat să îl „îmbunătățești”.
Această acceptare devine fundamentul adevăratei intimități. Ești iubit nu pentru potențialul tău, ci pentru ceea ce ești.
Iar tu reciproci în aceeași măsură. În această autenticitate reciprocă se naște acel port sigur în care poți fi slab, ciudat, non-ideal – și totuși total tu însuți.
Citește și
- De ce recunoștința este nepoliticoasă și oxigen pentru dragoste: cum obiceiul de a spune „mulțumesc” schimbă neurochimia unui cuplu
- De ce să vă păstrați teritoriul într-o casă comună: cum spațiul personal vă alimentează intimitatea