Ești sigur că înțelegi fiecare respirație și fiecare mișcare a cozii pisicii tale, dar știința este dispusă să te contrazică.
Cercetătorii francezi au descoperit că într-o treime din cazuri interpretăm categoric greșit semnalele de nemulțumire ale pisicii, pentru că în subconștient vrem să vedem animalul fericit, transmite corespondentul .
Această „prejudecată pozitivă” ne face să ne punem ochelari roz și să trecem cu vederea un întreg strat de comunicare felină. Recunoaștem perfect o toarcere mulțumită și o frecare afectuoasă a picioarelor, deoarece aceste semnale ne sunt și nouă plăcute.
Dar când vine vorba de emoții mai subtile sau negative, logica noastră umană eșuează și adesea confundăm frica cu jovialitatea și stresul cu liniștea. De exemplu, faimosul toarce al pisicii nu este un sinonim pentru fericire, ci un instrument complex de comunicare și autoreglare.
Într-o stare de stres extrem, de frică sau chiar de durere, o pisică poate toarce puternic în încercarea de a se calma. Acesta este un caz rar în care un sunet asociat cu pacea devine un strigăt de ajutor pe care trebuie să îl auzim.
Ignorând astfel de semnale, riscăm nu doar înțelegerea, ci și sănătatea animalului de companie care suportă disconfortul de a fi singur. Experții-etologi, care au efectuat un experiment pe scară largă cu 630 de participanți, au demonstrat că, pentru a „traduce” cu exactitate gândurile unei pisici, trebuie să luăm în considerare atât sunetul, cât și imaginea în același timp.
Un mieunat jalnic singur nu vă va spune la fel de multe ca același mieunat în tandem cu urechile ciulite, blana pufoasă și o coadă care se mișcă nervos. Greșeala noastră este că adesea scoatem un semnal din context atunci când încercăm să înțelegem întregul.
Avem tendința de a umaniza comportamentul pisicii, proiectându-ne propriile emoții și logica asupra ei, ceea ce duce la neînțelegeri fatale. Specialiștii insistă asupra faptului că pisica este o specie diferită, cu un mod unic de a percepe lumea, iar limbajul său este construit pe principii diferite.
Pentru a începe să vă ascultați cu adevărat animalul de companie, trebuie să vă lăsați deoparte percepțiile pentru o vreme și să începeți să observați fără pasiune. Acordați atenție unei combinații de semne: poziția urechii, poziția cozii, tensiunea corpului, lățimea pupilei și sunetul.
Pupilele dilatate în lumină puternică pot să nu indice o vedere slabă, ci o excitare emoțională puternică – atât veselă, cât și înfricoșătoare. Numai o astfel de decodificare cuprinzătoare va evita greșelile fatale.
Faceți un jurnal de observații, în care veți consemna în ce situații și cu ce „set” de semnale se comportă pisica într-un fel sau altul. În timp, veți începe să observați tipare invizibile pentru ochiul începătorului, iar relația voastră va ajunge la un nivel incredibil de profund.
Este o muncă minuțioasă, dar merită, pentru că drept recompensă primești cheia către lumea secretă din spatele ochilor verzi sau albaștri. Nu uita, pisica ta îți vorbește în fiecare secundă cu zeci de miaunături, sute de poziții ale corpului și mii de priviri subtile.
Ea nu tace – doar vorbește într-un limbaj propriu, bogat și complex, pe care noi abia începem să îl învățăm. Iar primul pas către dialog este să recunoaștem că suntem încă interpreți foarte slabi, dar că avem toate șansele să devenim mai buni.
Citește și
- Ce se întâmplă dacă pisica îți mănâncă ficusul: un joc periculos cu legumele care se termină cu vărsături
- De ce se întinde o pisică pe un calorifer fierbinte: paradoxul termoreglementării ascuns sub blană