Poveștile cu pisici care călătoresc sute de kilometri pentru a se întoarce în pragul casei ni se par miracole ale fidelității.
Dar în spatele acestui miracol nu se află super-simțuri, ci mecanisme de navigare destul de învățate, dar incredibil de complexe, care fac din animalul tău de companie un biocomputer viu, relatează corespondentul .
Acesta nu își amintește drumul – îl calculează folosind instrumente care încă amețesc știința modernă. Principala ipoteză este legată de magnetorecepție – capacitatea de a simți câmpul magnetic al Pământului.
Țesuturile unei pisici pot conține cristale microscopice de magnetită (precum cele găsite la păsări și țestoase) care funcționează ca o busolă încorporată. Acest „dispozitiv” este calibrat în funcție de terenul familiar, memorând „amprenta” magnetică unică a casei.
Într-un loc necunoscut, pisica caută o potrivire cu acest tipar, deplasându-se de-a lungul liniilor electrice ca niște șine invizibile. A doua cheie este olfacția. Pisicile creează în memoria lor o hartă 3D complexă a mirosurilor, în care fiecare cartier are propriul „accent” chimic unic.
Polenul purtat de vânt, mirosul unei fabrici de peste râu, chiar și fondul general al solului sunt toate contribuții. Pe măsură ce se deplasează, ea verifică constant această hartă, găsind „insule” olfactive familiare, chiar dacă sursa lor se află la mulți kilometri distanță.
Dar cel mai fantastic instrument dintre toate este probabil vederea. Pisicile pot vedea lumina ultravioletă, iar polarizarea luminii pe cer se schimbă în funcție de poziția soarelui și de momentul zilei.
Unii cercetători cred că pisicile pot citi aceste modele la fel cum marinarii citeau odată stelele, obținând informații direcționale. Aceste abilități nu sunt activate în cazul pisicilor plate care nu au călătorit niciodată mai departe de balcon.
Ele sunt posedate de cineva al cărui creier a fost antrenat încă din copilărie să construiască hărți și să rezolve probleme de navigație. O pisică de casă care cade de la fereastră are mai multe șanse să se sperie decât să își pornească GPS-ul intern.
Așadar, atunci când vă lăsați pisica să se plimbe la țară, să știți că ea nu face doar o plimbare. Își actualizează hărțile, își calibrează busola, își extinde baza de date a mirosurilor.
Creierul ei face o muncă titanică pentru ca această casă de la țară să devină și ea un punct pe harta „ei”. Și dacă într-o zi se va produce un dezastru, ea are o șansă.
Nu pentru că iubește (deși iubește și asta), ci pentru că este un navigator natural genial care vrea doar să se întoarcă la coordonatele ei principale, cele mai calde. Pe tine.
Citește și
- Ce se întâmplă dacă un câine nu mai dă din coadă: când principalul simbol al bucuriei devine un semnal de pericol
- De ce câinii mănâncă iarbă înainte să plouă: un instinct vechi într-o lume nouă